Când s-a născut Hristos, așa a fost și speranța noastră

Jan 11, 2022Din slujire, Veronica Palcau

Luna Decembrie a fost o lună plină de evenimente atât cu cadouri, cât și cu programe pentru copii. Pot spune că foarte multi copii au auzit Evanghelia despre nașterea lui Isus și de ce a venit El în lumea noastră.

Aș dori să împărtășesc o experiență cum Dumnezeu a lucrat. La una dintre comunități de rromi unde împreună cu o misionară (Laura) ne implicăm, să fiu onestă, am avut un pic de teama să merg cu shoeboxes să oferim copiilor, deoarece, înainte cu o săptămână să dăm cadourile, noi am vorbit cu o mămică în acea comunitate să facă o lista cu familii de copii iar un bărbat a început să ne amenințe că v-a arunca cu pietre în noi și că ne va sparge mașina dacă mai mergem la ei. În acel moment, împreuna cu Laura, ne-am speriat un pic și am început să ne rugăm pentru acest bărbat, dar noi am împărtășit și cu alți prieteni să se roage special pentru călăuzire și înțelepciune dar și pentru acest bărbat ca Dumnezeu să lucreze cu pace în duhul său. Dar în săptămâna următoare, când am fost din nou în această comunitate, ne-am dus cu încrederea că Dumnezeu este cu noi și că nimic nu se va intampla cu noi dar din nou am avut un pic de teamă că acest bărbat să nu ne facă ceva rău. Spre surprinderea noastra, acest barbat a fost calm și liniștit și ne-a ajutat să organizăm bine lucrurile.

Dumnezeu fie slăvit și binecuvântat pentru acest lucru, chiar nu ne-am așteptat la așa ceva și cât de bine au mers lucrurile la acest eveniment cu shoeboxes. Iar in jur de 28 de familii împreună cu copii lor au fost binecuvântați cu cadouri.

Biserica Speranța Craiova a organizat un eveniment de Crăciun pentru copii, alături de echipa de tineri americani (World Race). Am muncit foarte mult cu copiii la biserică pentru a face bine acest eveniment despre Nașterea lui Isus. Odată cu acest eveniment, copiii au învățat colinde pe care le-au cântat și au fost oferite cadouri la final de eveniment! Copiii au învățat repede și au făcut o treabă excelentă. Au fost mulți părinți și rude care au participat la eveniment.

Vă rugăm să vă rugați ca părinții și copiii să înțeleagă clar mesajul prin acest eveniment și să înțeleagă că Isus este motivul acestui sezon.

Articole Recente

Copiii fac parte din planul creator al lui Dumnezeu

Copiii fac parte din planul creator al lui Dumnezeu

Lăsaţi copilașii să vină la Mine și nu-i opriţi, căci Împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca ei. Oriunde merg, văd mâinile lui Dumnezeu mișcând inimile copiilor Săi! La Clubul engleză este uimitor să vezi copiii învățând din ce în ce mai multe despre Isus, în timp ce...

Isus este motivul bucuriei noastre

Isus este motivul bucuriei noastre

Dumnezeu a lucrat minunat în ultimele săptămâni. Am terminat cursurile in 2020 cu copiii și părinții lor au fost foarte surprinși să-i vadă cântând colinde în română și engleză! Cel mai important, toți au fost binecuvântați să experimenteze un scurt mesaj despre...

Veronica Palcau Oct 2020

Veronica Palcau Oct 2020

Încă o dată, am văzut cum Dumnezeu răspunde la rugăciuni și a pregătit o familie pentru o vizitasem acum un an împreună cu membrii unei echipe de misiune pe termen scurt din SUA. Acum, tatăl ne-a spus că membrii echipei s-au rugat pentru el, deoarece avea probleme de...