Binecuvantam pe Domnul pentru ca luna aceasta ne-a onorat cu prezenta Lui. Tot ceea ce am facut a fost doar prin harul si puterea Lui. Multumim tuturor celor care ati fost alaturi de noi fizic sau ne-ati sustinut in rugaciunile voastre.

Galerie Foto

Am avut bucuria de a avea in mijlocul nostru o echipa a organizatiei AIM din SUA. Impreuna cu ei am avut un timp binecuvantat in cadrul seviciului de biserica si apoi am mers in vizita in casele oamenilor. Investim  in reatiile acestea si ne dorim sa ii vedem in Imparatia lui Dumnezeu. Au fost vizite de evangelizare dar si de incurajare pentru cei care deja s-au hotarat pentru Domnul.

In parcul orasului Draganesti a fost organizat un eveniment cu copiii,  Aproximativ 30 de copii din Comani s-au bucurat de acest eveniment  unde au participat aproximativ100 de copii din toate punctele de misiune. Evenimentul a fost organizat impreuna cu cei din PVT (Parents Vision Trip) si am avut deosebita pacere de fi gazde pentru unii dintre ei pentru 3 zile.

Tot impreuna cu cei din PVT am slujit in Craiova o zi. Am mers in parc si pe strazi si am vorbit cu oamenii despre Vestea Buna care este in Isus Hristos iar dupa amiaza am format echipe si am distribuit cate un Nou Testament la fiecare casa in cutia postala.

Am avut bucuria de a fi vizitati si de Guy Medema care a venit in Romania pentru o saptamana impreuna cu familia. Fratele ne-a slujit predicand Cuvantul Lui Dumnezeu in biserica dar am avut harul sa mergem in cateva vizite. Impreuna cu ei a fost si o familie din Nigeria, Kabelo si Clasca, familie pe care ne-am bucurat sa o cunoastem si sa lucram impreuna.

Fratele Ilie Contiu a slujit pentru o zi in Comani. Am vizitat frati din biserica dar si oameni care nu Il cunosc pe Domnul.

Multumim tuturor celor care stati in spatele lucrarii din Comani! Multumim pentru rugaciunile voastre si multumim pentru sprijinul vostru!

Multumim ca sunteti parte la ceea ce Dumnezeu face aici.

Rugati-va ca Domnul sa lucreze cu putere in inimile oamenilor, lanturile celui rau sa fie deslegate si oamenii sa fie liberi in Domnul. Rugati-va pentru familia noastra sa traiasca in dependeta de Dumnezeu in fiecare zi si protectia Lui sa fie peste noi.

Rugati-va pentru:

  • Alex, un tanar de 16 ani care a inceput sa vina la biserica si care pare destul de interesat
  • Marian si Carmen – mantuire
  • Vali si Bebe – mantuire
  • Mariana si Costel  -mantuire

Fiti binecuvantati !

Distribuie