Motto:

“Pe El Îl propovăduim noi şi sfătuim pe orice om şi învăţăm pe orice om în toată înţelepciunea, ca să înfăţişăm pe orice om desăvârşit în Hristos Isus.”

Coloseni 1:28-29

Evanghelia, mai tare decât referendumul

November 1, 2018

Luna octombrie a reprezentat momentul in care lupta pentru valorile crestine a luat amploare. Prin lege,
s-a încercat sa se stabileasca definitiv conceptul de familie traditionala, însa aceasta batalie a fost pierduta.

Totusi, nu trebuie sa uitam faptul ca exista o arma mai puternica de a lupta, si anume, Evanghelia. Daca nu putem apara valorile crestine prin puterea legii, le vom apara prin dezvoltarea misionarilor in cadrul organizatiei. In timp ce mass-media vuia cu argumente pro si contra pentru familie, noi am inceput programul E2E cu a doua generatie de cursanti. Scopul programului este de a echipa oameni care sa transmita mai departe, in satele si orasele Romaniei, valorile biblice.

“Votul” tau poate conta pentru a castiga aceasta batalie prin rugaciune, incurajare si prin sustinere financiara.

Ei sunt cei care vor merge in mijlocul oamenilor sa-L vesteasca pe Hristos.

0 Comments

Submit a Comment

Your email address will not be published.

Share This