Viziune

“….Cât despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului.” Iosua 24: 15

Evanghelia schimbă – nov 2018

December 5, 2018

Cu ajutorul lui Dumnezeu, am reușit sa avem activități evanghelistice în cartierul Celei, sa facem vizite și sa ne implicam social.

Evanghelizare pe strada

Suntem mulțumitori lui Dumnezeu pentru inițiativa grupului de misionari care slujesc în Biserica Speranța din Draganesti Olt. Dupa un timp de rugăciune pentru oamenii nemântuiți din orașul Corabia, am mers împreună în cartierul Celei cu scopul de a dărui cate un Nou Testament și a vesti evanghelia. Deși timpul a fost mai ploios, am întâlnit câțiva oameni cu care am discutat. Intenția este ca în cartierul Celei sa deschidem un grup de Evanghelizare unde oamenii sa aibă oportunitatea sa se întoarcă la Dumnezeu.

Vizite la familii

Soția mea Cornelia, împreună cu un grup de surori din localitatea Comani, au vizitat familia Delcea. Aceasta familie este deschisa în a asculta din Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta vizita in care s-a vestit Evanghelia, a fost o incurajare, atât pentru surori cat și pentru familia vizitata. Rugați-va pentru aceasta familie ca sa creadă în jertfa Domnului Isus și sa ajungă la mântuire. 

Implicare sociala

Mulțumim lui Dumnezeu ca El a pus dragoste în inima noastră, și prin asociația “Speranță pentru Comunitate” ne-a dat resursele necesare. Urmează un sezon greu, iarna, de aceea nevoia de îmbrăcăminte groasa și de geci este acuta. Am reușit sa dăruim geci pentru iarna la câteva persoane pe care noi le cunoaștem și în viata cărora investim și din punct de vedere spiritual.

Una din persoane este vecina cu Nina, femeia care vine la biserica. Rugăciunea noastră este ca aceasta vecina a lui Nina sa fie mântuită si ea. Alăturați-va noua în rugăciune!

Ce evenimente urmează?
Si acest an avem posibilitatea de a aduce bucurie în inimile copiilor care fac parte din lucrarea noastră, cu ajutorul lui Dumnezeu care a pus pe inima fratelui Michael Jordan sa facă strângere de fonduri pentru cadouri. Acest eveniment va avea loc în data de 19 Decembrie 2018, în localul unde ne întâlnim pentru închinare

Rugați-va ca Dumnezeu sa intervină cu mana lui puternica .

Comunitate

Prin toate aceste activități și evenimente comunitatea a fost expusa dragostei și posibilității de a fi schimbata prin Evanghelie.

 

0 Comments

Submit a Comment

Your email address will not be published.

Share This