Draga familie in Cristos,

Va multumesc pentru dragostea si parte pe care o luati in viata mea,  in calitate de copil a lui Dumnezeu, frate si slujitor al Domnului.
In ultimele doua luni Dumnezeu m-a binecuvantat sa experimentez din plin, raspunsuri la rugaciuni.

Dupa zece ani

In 2008 am inceput sa ma rog pentru o casa multifunctionala, care sa ajute la implinirea viziuni locala din Daneasa, si la impactarea celor peste 20.000 de oameni din satele din imprejur.
Iata, timpul acestei constructi a ajuns la implinire. Prin Harul lui Dumnezeu rugaciunile noastre au devenit: cuie, sarma scanduri si beton.
Multumesc Doamne ca Tu le faci frumoase pe toate la timpul Tau, chiar daca asta inseamna zece ani de asteptare.

Lumina

Lumina este cel mai vital detaliu din viata noastra, atat sursa naturala cat si cea comerciala. Ne bucuram ca putem fi parte din viata oamenilor din Daneasa prin a le duce si lumina comerciala. Laurentiu si Marga sunt o familie cu 4 copilasi cu urmatorele varste 1 an, 3, 9, si respectiv 13. Pe Laurentiu il cunosc din 2004. Este un tata iubitor, harnic si gospodar. Singurul lor venit ca familie este ajutorul social si munca sezoniera. Atat el cat si sotia lui,  au o educatie scolara minima. Ne bucuram ca putem sa ii ajutam pe ei si copiii lor care sunt elevi. Atat parintii dar si copiii pot trai acum in conditi normale.

Familia unita

Unul din modalitatile noastre de a sprijini familiile din Daneasa este prin forme practice de autosustinere. Ne dorim astfel sa impiedicam separara sotilor. Sora Florina din Daneasa. are doua fetite mici este foarte fericita sa ca am reusit sa o ajutam prin gasirea unui motocultivator cu care sotul ei poate sa aduca un venit bun, nefiind nevoit sa paraseasca localitatea. Fara posibilitatea de a lucra local era nevoit sa mearga sa munceasca  in alte localitati, chiar si in afara tarii.

Samanta Buna

A fost o binecuvantare 3 in 1. Nu doar ca am interactionat cu oamenii. unul la unul. dar am si legat relatii noi. Le-am dat oamenilor un pachet cu seminte pentru gradina si un devotional evanghelistic pentru tot anul, iar altora le-am prezentat Evanghelia.
In urma acestui proiect am cunoscut un domn care a dorit o Biblie, pe care mi-a cerut-o cu lacrimi in ochi. Dupa ce i-am oferit Biblia,  si-a dorit sa inceapa un studiu Biblic.

Lucrarea cu copiii

In luna Februarie am inceput impreuna cu sora Lifche si Ruth-Naomi, fetita mea, sa mergem regulat intr-un nou loc al comunei, unde am inceput un grup nou de copii. Rugati-va in continuare pentru acest grup si pentru Mihaela, care a preluat responsabilitatea aceastui grup nou. La fiecare intalnire vin intre 10 si 15 copii.

Motive de rugaciune:

Constructia
-Bani necesari pentru fazele urmatoare
-Intelepciune pentru Daniel care raspunde de aces proiect
-Protectie in toate aspectele si fazele constructiei

Evanghelizare cu copiii si adultii
-Mantuirea copiilor care vin la grup
-Sa putem incepe din luna septembrie un grup de ucenicie format din preadolescenti din acest grup nou
-Adultii care vor sa studieze Scriptura, sa inteleaga si sa fie consecventi

Poze slujire
Share This