„Vă mutați aici?” a întrebat un cuplu de români, în timp ce lăsam doi misionari pe termen scurt la casa inchiriata pentru a începe curățenia. Am ezitat… Cum ar reacționa ei la vestea că niste refugiați vor locui alături de ei? „Suntem de la Biserica Speranța”, i-am explicat. „Noi am închiriat această casă pentru refugiații ucraineni”. Pe fețele lor au apărut imediat zâmbete frumoase. “Ce lucru minunat faceti!” au exclamat ei.
Am fost atât de impresionat de felul în care românii, în special credincioșii, au muncit atât de mult pentru a-i ajuta pe ucraineni în această perioadă de criză. Și am fost recunoscătoare că am jucat un mic rol în oferirea acestui ajutor.
Pe măsură ce auzi poveștile de suferință și pierdere lor continuă, este ușor să te simți neputincios. Nevoile sunt atât de mari.
Bariera lingvistică este uriașă și de mai multe ori m-am gândit: „Ce pot face?” Și răspunsul este: prin mine nimic. Dar, așa cum un băiețel i-a adus lui Isus micul său prânz cu pâini și pești, care a fost folosit pentru a hrăni o mulțime, și eu pot să-mi aduc micile eforturi către Hristos și să am încredere în El că le va folosi pentru onoarea și slava Sa.
Și L-am văzut pe Dumnezeu lucrând.
Deși nu putem elimina toată frica și șocul prin care trec copiii, i-am văzut zâmbind când au primit un cadou cu bule de săpun, o carte de colorat și culori. Am văzut fericirea pe chipurile familiilor când sunt însoțite într-unul dintre frumoasele parcuri ale Craiovei. Am văzut recunoștința intensă a unui cuplu când am încercat să-i ajut, deși fără succes, să-și schimbe banii ucraineni. Am auzit un grup de familii spunând: „Nu te vom uita niciodată!” când eu și membrii echipei i-am adus la gară pentru călătoria lor în Germania. Am văzut încântarea pe chipul unei fete când a găsit pantofi noi care i se potriveau. Și am fost fericită să pot conduce mașina mea, plină cu mâncare, ca parte a unui convoi de la biserică până la graniță, unde contactele prietenilor noștri refugiați ne-au întâlnit și au dus proviziile la Odesa, Ucraina.
Dar nu doar ajutorul umanitar am putut să oferim. Deși nu pot preda o lecție biblică în ucraineană, împreună cu colegă mea Veronica și mișionari din World Race, am putut să le arătăm copiilor refugiați o poveste biblică animată, să ne jucăm cu ei, și să facem lucrul manual împreună.
Am putut să oferim broșuri și Evanghelia după Ioan în ucraineană și rusă. Și Cuvântul lui Dumnezeu nu se întoarce în fără rod. Ne rugăm ca, pe măsură ce acești oameni minunați își revin din teroarea lor, ei să-și amintească de dragostea lui Dumnezeu arătată prin noi, să-L caute în Cuvântul Său și să-L cunoască personal.
Datorită rugăciunilor voastre și sprijinului vostru, oamenii care fug dintr-un război îngrozitor pot vedea și experimenta dragostea lui Hristos în acțiune. Vă mulțumesc și Dumnezeu să vă binecuvânteze din belșug.
În dragoste lui Hristos,
Laura Hansen
