Luptând cu sărăcia spirituală și materială

Apr 8, 2021Costea Raul, Din slujire

Marin este un copil de la periferia orașului Craiova, un oraș cu o populație de peste 300,000 de locuitori. Ca orice alt oraș din România, există copii și tineri mai norocoși din punct de vedere social și material, și alții mai puțini norocoși. Marin este un copil care a fost abandonat de mama sa, iar tatăl său nu s-a implicat prea mult în viața lui. El locuiește, împreună cu cei 5 frați ai săi, alături de bunicii lor. Exact cum îți imaginezi, resursele lor financiare sunt destul de limitate. Când i-am văzut pe el și pe frații lui, m-am gandit la toate privilegiile și la tot harul de care, unii din copiii noștri au parte. Ei au avantajul de a fi crescuți într-o familie stabilă. Și cu toate acestea, simt cum ard de nerăbdare să văd cum putem ajunge la oamenii din Craiova nu doar cu strictul necesar material dar și cu Evanghelia.

Te invit să mi te alături în această călătorie de a schimba vieți. Te voi ține la curent cu situația lui Marin și despre cum mă voi implica în viața lui. Poți încerca să faci un scurt video, de 1 minut, pe care să i-l arăt. În acest video poți să te prezinți, să îi spui că te rogi pentru el și familia lui și poți menționa chiar și un verset din Biblie. De asemenea, ai posibilitatea de a susține financiar lucrarea noastră cu 25 de lei pe lună, iar noi vom continua să îi susținem pe cei în nevoie.

Te rog, continuă să te rogi pentru grupul meu de ucenicie, pentru proiectul “Noul Testament” și ca să putem plăti în fiecare lună chiria centrului în care slujim. Pentru noi este un miracol faptul că reușim să plătim chiria pentru că nu avem un sponsor constant, iar noi depindem în fiecare lună de proviziile lui Dumnezeu. Va mulțumesc!

[simple_google_photos_grid album-url=”https://photos.app.goo.gl/GLWV91ap3ooMQqDP7″ number-photos=”12″ number-photos-per-row=”4″ cache-interval=”0″]

Distribuie

Articole Recente

Slujire August 2023 – Costea Raul

Slujire August 2023 – Costea Raul

"Nimeni nu știa că am gânduri suicidare." Asta a spus o tânără în public, la tabăra de tineri, în timp ce mărturisea că s-a luptat mult să accepte...

Slujire iunie 2023 – Costea Raul

Slujire iunie 2023 – Costea Raul

Botez Iunie 2023 Craiova Lăudăm pe Dumnezeu pentru cele 5 persoane care au ales să-L urmeze pe Domnul prin botez pe 4 iunie. Botezul lor a fost o...

Oare merita?

Oare merita?

Pasiunea vieții mele este să fac ucenici după modelul lui Isus. Așadar, activitățile mele se desfășoară în această sferă; fie că este vorba despre...

Botez Craiova nov 2022

Botez Craiova nov 2022

Veronika Eu sunt Veronika și am 15 ani. M-am născut într-o familie creștină într-un oraș frumos dinsudul Ucrainei, Mykolaiv. Sunt a treia fiică din...

Raul Costea – Newsletter nov 2022

Raul Costea – Newsletter nov 2022

Echipat pentru a Echipa Programul E2E (Echipat pentru a echipa) îi pregătește pe studenți să devină misionari sau îi echipează pe actualii...