fbpx

Perieti – noiembrie 2021

Nov 26, 2021Din slujire, Perieti

Harul si pacea Domnului să vă însoțească în fiecare zi scumpii noștri frați!
Va mulțumim pentru tot ajutorul si efortul vostru aratat fata de noi, pe câmpul de misiune. Prin harul Domnului am ajuns până aici.
In lucrarea la care ne-a chemat bunul Dumnezeu, in anul acesta am avut bucurii, provocari pe care le-am primit credință dar si încercări de o clipa, care nu sunt vrednice să fie puse alături de slava viitoare.
Mulțumim Domnului de rodul adus în cadrul bisericii din Perieti . El ne-a răspuns la rugăciune si am avut un botez Nou Testamental.
O scurtă relatare din timpul unei vizite la un frate care a fost botezat.

Un vecin care avea un comportament violent, în timp ce vorbeam cu fratele Marin, a venit foarte suparat si m-a acuzat ca sunt *un jmecher* si că îi prostesc pe oameni să vină la baptisti. L-am calmat, asigurându-l ca sunt un consatean de-al lor. După ce mi-am terminat vizita, el ma așteptat la mașină. I -am spus care este numele meu și m- am oferit să mă rog pentru El si sa-l vizitez. A inceput să plângă si mi-a cerut să-l ajut si pe el să se schimbe.

Motive  de rugăciune

  • Domnul să-mi dea posibilitatea sa fiu langa noii membri , să îi ajut sa creasca in credință.
  • Si in anul 2022 sa avem un botez Nou Testamental.
  • Domnul să-l cerceteze pe Laurențiu, barbatul violent.
  • Domnul să ne protejeze si să poarte de grijă familiei mele.

Articole Recente

Perieti – iunie 2022

Perieti – iunie 2022

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu și al vostru, al celor ce ne sunteți si sunteti implicați prin rugăciune, misiune pe termen lung sau  scurt, financiar, am putut sa fim glasul,  mâinile și picioarele Domnului Isus printre oameni. Cu diferite ocazii sau evenimente...

Perieti – Martie 2022

Perieti – Martie 2022

Mulțumim  bunului Dumnezeu ca impreuna am fost chemați  să  ducem Cuvântul Domnului până  la marginile  pământului. Am avut o luna binecuvânta si am putut petrece un timp impreuna ca grup de rugăciune in biserica locala Perieti. Ne-am uitat  țintă  la căpetenia și...

Perieti – Februarie 2022

Perieti – Februarie 2022

În tot ce facem vrem ca Numele Domnului să  fie glorificat! Cu ajutorul dumneavoastră, al tuturora,  putem sa ducem Cuvântul Domnului mai departe, la cei care încă  nu  știu ca pot avea păcatele iertate, aici și acum. Cuvântul Domnului spune: Aastăzi dacă  auziți...