Perioada evenimentelor

by | Aug 21, 2017 | Corabia

Dragi frați și surori în Domnul, amintindu-mi ce a făcut Dumnezeu în luna iulie, pot spune ca mana cea buna a lui Dumnezeu a fost cu noi. El a influențat prin noi deopotriva copii și pe adulți.

Poze Slujire

Dupa o perioada lunga de planificare, a venit timpul pentru prima ieșire într-o tabără cu tinerii din Corabia. Toți eram entuziasmați. Pe deoparte tinerii tot întrebau de amănuntele taberei și le sclipeau ochii de bucurie, pe de alta parte noi, ca echipa, speram ca Domnul sa lucreze cu putere în inimile lor.  Era o tabără în care se urmăreau doua obiective, aprofundarea limbii engleze dar și studierea unor texte din Biblie cu scopul ca participanții sa se întoarcă spre Domnul. Tabăra a fost organizata de fratele Doug Droll in localitatea Zimnicea din județul Teleorman. Partea mea fost sa ajut la traducere la o clasa de limba engleza.  Dumnezeu mi-a pregătit o surpriza prin faptul ca Damaris, fiica noastra, s-a hotărât sa Il urmeze pe Domnul Isus. Eu am aflat după trei săptămâni acest lucru.

Marea mea povara este mântuirea oamenilor din orașul Corabia. De aceea, anul trecut am planificat cu fratele Michael Jordan de la organizația O.M., un proiect de evanghelizare pe strada. Mare a fost bucuria când 16 persoane și-au manifestat dorința de a se implica în proiectul numit “Casele Pacii”. Ideea acestui proiect este sa acoperim cu rugăciune orașul, sa evanghelizam și sa identificam case ale păcii unde sa Il propovăduim în continuare pe Hristos. Timp de 4 zile, patru echipe au mers pe strada sa Il mărturisească pe Hristos. Experiențele de pe teren au fost încurajatoare. Peste o suta de persoane au fost confruntați cu mesajul Evangheliei si unii au fost deschiși. Am organizat si un eveniment de evanghelizare în localul unde ne întâlnim. Fratele Raul Costea a predicat. Încurajator a fost ca 6 persoane noi au venit sa asculte mesajul. Una dintre persoane încă tine legătura cu noi și vine la întâlnirile noastre. Dar nu numai atât, vecinii noștri au auzit Evanghelia și unii sunt foarte deschiși.

Simultan cu proiectul “Casele Pacii”, Cornelia împreună cu Jemimma Katalina, au fost implicate în proiectul “Micii exploratori”. In fiecare dimineață la ora 10, timp de o săptămâna s-au întâlnit cu copiii. Unul din adevărurile pe care copiii l-au învățat este cum sa rezolvi o problema fără violenta. Este important pentru ei deoarece trăiesc într-un context al violentei. Domnul sa continue lucrarea în inima lor!

Rugati-va pentru copiii nostrii Damaris si Tiby, sa rămână statornici pe calea Domnului. De asemene oamenii care au auzit Evanghelia sa fie eliberați de rușine iar copii în care investește Cornelia sa înțeleagă importanta întoarcerii la Dumnezeu!

Va multumim!

Dumitru Mircea, pastor-misionar in Corabia.

Distribuie

0 Comments