Slujire in biserica si in comunitate

Oct 20, 2021Din slujire, Local

SLUJIRE IN BISERICA LOCALA

Ca biserica locală, dorim să ne închinăm înaintea Domnului atat individual cat și colectiv prin cântece, dărnicie, mărturii și explicarea Scripturilor. Închinarea înaintea Domnului este un rezultat a ceea ce a făcut El în viața noastră și a ceea ce vrem să facem noi pentru El.

Ne-am bucurat de posibilitatea de a avea diferite activități în ciuda circumstanțelor. Într-una dintre taberele pe care le-am avut cu tinerii, am avut ocazia să vedem cum Dumnezeu a lucrat în viețile lor atunci când unii dintre ei au recnoscut că sunt păcătoși și că au nevoie de Isus. Continuăm să ne rugăm pentru acești tineri, să rămână sub cercetarea Cuvântului lui Dumnezeu și să ne putem bucura de transformarea din vetile lor.

Biserica noastră a fost în sărbătoare anul acesta, cu ocazia a două botezuri. Cinci persoane și-au mărturisit public credința în Domnul Isus. Ne dorim să fim o biserică care face ucenici si împlinineste astfel porunca Domnului.
Ucenicizăm individual, dar și colectiv prin grupele mici de studiu pe care le avem în fiecare vineri. Dorim să fim biblici și relevanți, pentru toate categoriile de vârstă din biserica noastră.

Slujire in comunitate

De asemenea, dorim să-i slujim si pe cei din comunitatea în care Dumnezeu ne-a așezat. Reușim să facem lucrul acesta prin proiectele Asociatia “Speranta pentru Comunitate”. In cadrul programul “After School”, 20-25 de copii sunt ajutați să-și dezvolte abilitățile educaționale. Prin incurajarea educatiei se doreste diminuarea abandonul școlar in randul copiilor.
Programul ‘’Home Care’’ are ca obiectiv împlinirea nevoilor fizice ale persoanelor în vârstă prin vizite medicale la domiciliu.

Planificare activitati

Ne propunem ca în viitorul apropiat sa derulam programe online din sfera fiecărei slujiri a bisericii, cu scopul de a incuraja, atat biserica locală, cât și comunitatea noastra virtuală.

Articole Recente

Slujire toamnă-iarnă 2020

Slujire toamnă-iarnă 2020

Misiunea Bisericii noastre, Speranța, este să duca speranță prin împlinirea nevoilor spirituale și fizice ale semenilor noștri. Ceea ce vrem este ca biserica noastră să-L facă cunoascut pe Dumnezeu prin fapte, prin atitudine, cuvinte și gânduri, în fiecare aspect al...

Inchinare, Ucenicie, Partasie si Slujire in Pandemie

Inchinare, Ucenicie, Partasie si Slujire in Pandemie

Activitatile din cadrul bisericii Speranta Draganesti-Olt au continuat si in aceasta perioada dar într-un mod diferit. Intalniri Saptamanale Intalnirile saptamanale de vineri, in grupe mici si cele de duminica dimineata si seara au continuat, dar s-au desfasurat in...