Speranta in Pandemie

Aug 10, 2020Ciudesnic Octavian, Din slujire

Mai mult ca niciodată, în perioada de alertă şi cea de urgenţă cauzată de pandemie, pachetele cu alimente din partea organizației CHF au fost așteptate cu nerăbdare şi entuziasm! Acestea au fost distribuite către cele 15 familii pe care le susținem ca Biserică în cadrul proiectului social pe care îl desfășurăm pe suprafața a 6 sate din zona comunei Icoana.

Aceste pachete ne oferă ocazia ca o dată cu mesajul Evangheliei să ne îngrijim în parte şi de nevoile zilnice ale familiilor din proiect, şi da, îi fac pe oameni mai deschişi să ne primească şi să ne asculte. Şi nu privim ca lucru rău faptul că suntem primiţi mai ales pentru pachete: omul mort spiritual nu ştie că are nevoie de Dumnezeu pentru a primi viaţa, iar dacă pachetele de alimente devin puntea prin care Cuvântul lui Dumnezeu este semănat în inimile oamenilor, noi suntem bucuroşi. Ştim că mai departe Domnul îşi va face lucrarea de mântuire.

Ultima familie pe care am vizitat-o a fost familia Olanu, din satul Ursoaia. Cele două fetițe Cristina și Maria au fost foarte bucuroase când m-au văzut. Încă dinainte de a coborî din mașină, mi-au ieșit în întâmpinare. Cu multă recunoștință, mama lor mi-a povestit cât de folositoare au fost pachetele pe care am reușit să i le duc chiar înainte de a fi declarată starea de urgență. Soțul plecat la lucru în deplasare, nu s-a putut întoarce acasă decât abia după 1 lună, astfel că rămăsese fără sprijin.

La ultima vizită le-am oferit o Biblie pentru copii și o Biblie mare pentru ei ca familie. Mi-a spus că le citește din Biblie celor două fetiţe, însă din Biblia mare nu a putu să citească pentru că o ia soțul, domnul Ionuț, cu el în deplasare și că o poartă cu el oriunde, ba chiar o pune sub cap, fiind convins că astfel îi vor merge lucrurile mai bine. M-am bucurat pentru deschiderea pe care o au pentru Scriptură, însă i-am explicat că adevărata putere a Cuvântului stă în citirea lui, astfel manifestându-se puterea lui.

Văzând pe de o parte bucuria din ochii doamnei pentru soț, dar și tristețea pentru că nu are și ea o Biblie în casă, venind de la adunare, i-am oferit în acel moment Biblia pe care o avem la mine. Fiind una și mai mare a fost foarte impresionată. Abia acasă stând la masă am realizat că i-am oferit Biblia mea cu tot cu schițele de predică pe care le avem. Rugăciunea inimii mele este ca Dumnezeu să le schimbe gândirea (puterea Bibliei stă în citirea și studierea ei, nu în purtarea cărții ca un talisman) și să primească Cuvântul mântuitor în inimă.

Ne dorim și ne rugăm ca, în cel mai scurt timp posibil să formăm un grup de casă de studiu biblic la această adresă. De mult ne rugăm pentru o astfel de familie în satul Ursoaia, unde nu este nici un copil al lui Dumnezeu.

În acest proiect de distribuire a pachetelor de alimente, avem și familii care fac parte din biserica locală. Familia Bădăran este una dintre familiile foarte implicate în slujire, mai ales în partea administrativă. Sora Daniela Bădăran se ocupă cu curățenia clădirii Bisericii „Lumina” din Floru, fiind ajutată oridecâte ori este nevoie și de fiica acesteia, Ana Bădăran. Mărturia sorei este una cutremurătoare: cu lacrimi în ochi mărturisește de câte ori are ocazia cum a aflat despre Dumnezeu de pe o broșură de evanghelizare găsită pe jos, iar mai apoi cum a ajuns să fie persecutată și alungată de acasă de soț pentru credința din inima ei. Astfel a ajuns în satul Floru împreună cu 4 copii mici. Dar sunt ani mulți de atunci. Acum copii sunt mari, cu ea mai locuiește doar fata cea mai mică. Se întrețin cu ce pot, având doar un serviciu part-time plătit doar cu 400 ron. Ca biserică, îi oferim un mic ajutor lunar cu 200 ron pentru slujirea făcută. Fiica ei, Ana este o elevă foarte silitoare, fiind o mărturie printre colegi și profesori. Anual participă la olimpiade. De asemenea, este implicată și în lucrarea cu copiii.

Mulţumim lui Dumnezeu pentru ajutorul pe care ni-l oferiți în răspândirea Evangheliei și în sprijinirea acestor familii. Ne rugăm ca Dumnezeu să răsplătească pe cei implicați în această lucrare și să binecuvânteze după bunătatea Lui!

Cu multă recunoştinţă și bucurie,

Pastor Octavian Ciudesnic


Poze din Slujire


Google Photo
Google Photo
Google Photo
Google Photo
Google Photo
Google Photo
Google Photo
Google Photo
Google Photo
Google Photo

Articole Recente

Har peste Har

Har peste Har

Este mare har sa fiu rascumparat din pacat de Domnul Isus Hristos

Share
Share