Liviu Olah

Liviu Olah

Am fost să-l vizitez acasă miercuri, 13 octombrie 2004.
L-am găsit tare obosit, deşi era încă după-amiază devreme. A
fost totuşi binevoitor cu noi. Ne-a primit cu bucurie şi s-a rugat
împreună cu noi. L-am privit şi am observat pe ferestrele ochilor
că acel „cineva” pe care-l cunoşteam din timpuri mai bune era
încă acasă. I-am reamintit de Oradea şi am vorbit puţin despre
câteva evenimente şi cunoştinţe comune. În adâncuri, mocnea
acum vulcanul care erupsese puternic altădată. Asta mă uimea şi
mă atrăgea irezistibil spre dânsul în anii tinereţii mele.
N-am fost rânduit de Dumnezeu să fiu evanghelist, ci mai
degrabă un fel de învăţător de Biblie şi păstor. I-am privit însă
întotdeauna pe evanghelişti cu o admiraţie aparte şi uneori chiar

cu… invidie. Fie că s-au numit Marcu Nichifor, Liviu Olah sau
Mihai Sârbu, oamenii aceştia vorbeau mereu cu un patos şi o putere
care veneau întotdeauna de dincolo de ei. Cuvinte ca ei puteam să
spun şi eu, dar în spatele cuvintelor lor era o forţă duhovnicească,
o convingere categorică trimisă din altă lume ca să facă dintr-o
dată toate lucrurile clare, limpezi şi uşor de acceptat. I-am întrebat
mereu dacă le este uşor să vorbească mereu aşa. Mi-au răspuns:
„Ba este foarte greu! Nu poţi vorbi aşa de trei-patru ori pe zi.”
De obicei au acest har al puterii o singură dată pe zi, după care
urmează o descărcare spirituală, menită parcă să le aducă aminte
că nu pot face lucrarea cum şi când vor ei, ci doar în puterea divină
a inspiraţiei date de Duhul lui Dumnezeu.
Mi-am dat seama că, într-un alt fel şi într-o altă măsură,
aceeaşi situaţie se repetă şi cu toţi ceilalţi „purtători de cuvânt”
ai lui Christos. Pe fiecare dintre noi trebuie să „ne ia vântul”
(pneuma Theou) şi să ne învrednicească să căpătăm „crezare” în
faţa ascultătorilor noştri. Apostolul Pavel cerea bisericii rugăciune
„pentru ca să i se dea Cuvânt ori de câte ori deschide gura să
vorbească”. Ca şi el, şi noi ştim când suntem folosiţi de Dumnezeu
şi când vorbim doar din amintiri sau din ceea ce am cules din
cărţi sau din predicile altora. Spurgeon spunea că nici un David
adevărat nu poate lupta îmbrăcat în armura şi hainele lui Saul.
Fiecărui David îi trebuie ceea ce a pregătit Dumnezeu pentru el
ca slujire şi unelte, chiar dacă uneori acestea sunt sau par că sunt
numai nişte… pietricele adunate din albia pârâului…