Uniti In Cristos pentru misiune

Jun 20, 2019 | Ciudesnic

Uniti In Cristos pentru misiune

Acest indemn a fost tema congresului uniunii baptiste din Romania la care am avut deosebita placere sa particip pentru prima data. Acest congres a fost al XXXVII – lea congres al Cultului.
Am fost incurajat de aceasta tema, fiind misionar PIE, dar am fost si coplesit de prezenta Domnului in mijlocul nostru si a lucrarii Duhului Sfant. Pentru prima data am fost in mijlocul a 686 de barbati dedicati Domnului care il lauda pe Dumnezeu si strica pentru indurare, calauzire si ajutor. O experienta unica, mai ales ca vin dintr-un context in care suntem doar maxim 17 credinciosi la partasie. Cand o lumanare lumineaza in intuneric face ceva lumina, dar cand aprinzi intr-un loc 686 de lumanari intunericul aproape ca dispare.
Un moment cu totul deosebit a fost cand ne ridicam si laudam cu totii, cu toata puterea, din toata inima pe Dumnezeul nostru ce ne-a rascumparat. Efectiv m-au trecut fiori din crestet pana in talpi. Iar cand ne-am ridicat la rugaciune cu totii, fiind grupati cate doi sau trei, puteai auzi dincolo de cuvinte vuietul prezentei Duhului Sfant in mijlocul nostru.
Pe langa toate aceste experiente spirituale si senzoriale am fost incurajat sa vad preocuparea reala a fratilor mei pentru misiune. Nu s-au discutat strategii complexe ci faptul ca trebuie sa ne preocupam mai mult de aceasta parte a lucrarii, concluzia fiind ca nimic nu ne impiedica sa facem misiune, nu ne lipseste nimic sa facem misiune, iar dupa cum spunea un frate ”misiunea se face facand misiune”.

Rugati-va pentru liderii bisericilor baptiste sa fie preocupati de misiune mai mult.
Rugati-va pentru noii reprezentanti ai cultului sa fie oameni devotati cu totul Domnului si sa aiba intelepciune si calauzire de la Dumnezeu in orice decizie.

 Lucrarea cu copiii

Luna aceasta, pe data de 1 iunie, de ziua copilului, am organizat ceva special pentru copiii. Fiind o zi atat de speciala copii au venit in numar foarte mare: 33 de copiii. Cel mai probabil s-au gandit ca va fi ceva mai special. Si chiar asa a fost. Pentru prima data au avut posibilitatea sa ascute istoria rastignirii Domnului Isus Cristos folosind un flanelograf. Desi poate este mai de moda veche, copii au fost entuziasmati si din nou captivati de aceasta realitate istorica. Pe langa jocuri, cantece si versete, pentru ca au fost si unii copiii noi sau care nu au fost in tabara de anul trecut am avut bucuria sa ofer celor care nu au, o biblie cu ilustratii pentru copii.
Ma rog ca Dumnezeu sa ii faca curiosi si sa citeasca tot mai mult din aceasta carte in vacanta de vara ce le sta inainte.

Lucrarea cu femeile

In acest inceput de luna am avut posibilitatea sa aplicam tema congresului si in randul femeilor din Icoana. Impreuna cu o familie din Cluj am pregatit o intalnire speciala pentru doamne in care femeile sa poata relationa si sa discute despre femeile din Biblie. In aceasta intalnire au vorbit despre Eva. In urma acestei intalnirii 3 doamne din apropierea bisericii si-au exprimat dorinta sa participe si la intalnirile de duminica. M-am bucurat sa vad ca duminica chiar au venit.
Rugati-va pentru aceste femei sa il cunoasca cu adevarat pe Domnul Isus Cristos prin care avem viata vesnica.

Echipa pe termen scurt

In luna urmatoare vom avea in mijlocul nostru la Icoana un grup de 52 de frati si surori dintr-o biserica baptista din Bucuresti care vor veni si impreuna vom desfasura mai multe proiecte prin care ne dorim sa raspandim Evanghelia lui Cristos la orice faptura din Icoana (Floru, Icoana si Ursoaia). Suntem foarte bucurosi si incurajati de inima, deschiderea si sacrificiul fratilor nostri din Bucuresti.

Va rog rugati-va pentru acest mare eveniment ca in toate si prin toate Domnul nostru Isus sa fie laudat si voia Lui sa se implineasca. Ne rugam ca Dumnezeu sa ocroteasca pe fiecare imparte de orice pericol si atac al diavolului.

Familie

In ce priveste familia noastra ne bucuram ca in curand vom avea o fetita. Multumim lui Dumnezeu care zilnic ne poarta povara si ne tine in carul Sau de biruinta ! Multumim Domnului ca pana acum atat Livia cat si fetita sunt sanatoase si totul decurge bine. Ne rugam pentru o nastere usoara si ca Domnul Dumnezeu sa il ocroteasca si pe Caleb, baietelul nostru.

Avem increderea ca in curand Dumnezeu ne va binecuvanta si cu masina pentru care ne rugam. Va rog sa continuati sa fiti alaturi de noi !

Cu toata dragostea si bucuria in Cristos,
Tavi si Livia Ciudesnic.

    POZE DIN SLUJIRE

    Google Photo
    Google Photo
    Google Photo
    Google Photo
    Google Photo
    Share This