Adevarata prietenie
“ După câteva zile, Iisus S-a a întors în Capernaum. S-a auzit că este în casă, Si s-au adunat îndată atat de multi că nu putea să-i mai încapă locul de dinaintea usii. El le vestea Cuvântul. Au venit la el niste oameni, cari l-au adus un slăbănog, purtat de patru insi. Fiindcă nu puteau să ajungă la El, din pricina norodului, au desfăcut acoperisul casei unde era Iisus, si, după ce l-au spart, au pogorât pe acolo patul în care zăcea slăbănogul. Când le-a văzut Iisus credinta, a zis slăbănogului: “Fiule, păcatele îti sunt iertate!” (Marcu 2:1-5)
Dacă citesti Noul Testament, începi să te obisnuiesti cu felul lui Iisus de a fi, Si anume, o persoană în jurul căreia se tot strâng oameni care, în cele din urmă, ajung să fie vindecati. Asa că atunci când citim aceste versete, nu ne mai ia prin surprindere faptul că un om bolnav, “un slabanog”, a fost vindecat de Iisus.
Cu toate acestea, dacă citim cu băgare de seamă aceste versete si încercăm să derulăm în mintea noastră actiunea, lucrurile încep să capete o semnificatie. Imaginează-ti-L pe Iisus într-o încăpere (să presupunem căminul cultural din oras) si acolo multimea se îmbulzeste să fie tot mai aproape de Acesta (si mă gândesc că nu sunt foarte silentiosi oamenii din încăpere, ci fiecare încearcă să se apropie tot mai mult de Mântuitor, probabil dându-si unii altora coate, împingându-se, călcându-se în picioare). Si dintr-o dată prin acoperisul încăperii este coborât un pat în care zace un om handicapat.
Si acum să ne închipuim ce înseamnă să fii un om cu dizabilităti, un om incapabil să se deplaseze singur, să se poată hrăni singur sau alte lucruri care sunt la îndemâna oricărui om sănătos. Îmi închipui că este frustrant să depinzi în permanentă de o altă persoană, e frustrant să ai vise, ambitii si să trăiesti cu regretul neputintei de îndeplinire a acestora. Cum e să fii sot sau părinte si să nu reusesti să asiguri familiei un trai decent si, efectiv, să fii doar un martor în fata încercărilor acestora de a reusi să asigure existenta zilnică? Cum este să fii privit de societate ca un om anormal, cum este să te confrunti cu atitudinea uneori miloasă, alteori superioară sau chiar lipsită de amabilitate a asa-zisilor oameni normali? Este dificil!
Am putea spune că nu există o parte bună a lucrurilor, am putea să numim acest slăbănog un om nenorocit, un om fără bucurii, dar din fericire există o parte bună a lucrurilor. Acest slăbănog are ceva după care cu totii tânjim, si anume prieteni, si nu orice fel de prieteni, ci prieteni curajosi, prieteni cu credintă, prieteni cărora să le pese si să se zbată pentru binele său. Cum putem să ne dăm seama de acest lucru?
Oare prima solutie a acestora a fost aceea de a sparge direct acoperisul si prin acoperis să îl coboare pe prietenul lor bolnav? Mă îndoiesc de asta…
Acesti patru bărbati sunt oameni obisnuisi la fel ca si multimea de oameni ce se îmbulzea în încăpere. Au auzit la fel ca si ceilalti de Iisus, de vindecările pe care Acesta le făcea. Poate nu aveau o credintă absolută în puterea lui Iisus, poate se gândeau că tot ce auzeau sunt doar exagerări. Dar totusi, nu aveau nimic de pierdut dacă credeau în ceea ce Mântuitorul făcea pentru oameni. Asa că s-au dus să se convingă să vadă cu ochii lor că cele auzite sunt adevărate. si s-au gândit că nu e de ajuns să se ducă doar ei, ci trebuie să îl ia si pe prietenul lor astfel încât dacă ceea se aude este adevărat, prietenul lor are o sansă la viată prin puterea lui Iisus.
Oare cum e să fii bolnav, nimeni să nu îsi dea vreo sansă de vindecare si să se descopere un tratament pentru ca boala ta să fie vindecată iar tu să poti fi un om normal, sănătos, capabil de a trăi independent de altcineva această viată? Cred că este o bucurie nespus de mare! Îmi închipui că as privi viata cu mai mult entuziasm dacă as trece printr-o astfel de experientă. As aprecia mai mult fiecare clipă, moment, prieten, situatie plăcută sau neplăcută, as fi un om mai curajos, un om mai ambitios, perseverent ti as încerca să am o viată plină de semnificatie. As căuta să dezvolt talente, aptitudini, să spun rugăciuni curajoase, pline de încredere, să am conversatii profunde, constructive, să investesc în oameni, să le fiu de ajutor, să le fiu un sprijin, să am un impact în societate.
Asa că acesti patru bărbati se hotărăsc să îsi ia prietenul bolnav să îl ducă la Iisus pentru a-l vindeca. Au ajuns la locul cu pricina. Mă gândesc că prima lor variantă a fost să încerce să intre prin usa din fată, dar datorită îmbulzelii era cu neputință să le reușească. Probabil au încercat și alte variante de a-și face loc prin multime, dar fără succes. Ultima variantă a fost, se pare, acoperisul încăperii….
Cât de mare să îti fie devotamentul fată de cineva astfel încât să lupti pentru binele lui! Cât de mare să îti fie încrederea că există solutie la problema persoanei la care tii astfel încât să nu renunti la sperantă!
“Să iubesti pe aproapele tău ca pe tine însuti” [Matei 22:39] – ne spune Iisus. Greu de realizat acest lucru, nu-i asa? Suntem atât de absorbiti de activitătile noastre, dorintele noastre, realizările noastre – într-un cuvânt eul nostru – încât uităm să mai fim atenti la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, uităm să ne mai facem timp. Nu mai avem timp de vizite, nu mai avem timp de a asculta pe cineva, nu mai avem timp pentru sfaturi, nu mai avem timp pentru lectură, nu mai avem timp pentru rugăciune, nu mai avem timp de meditatie, nu mai avem timp si iar nu mai avem timp….si în felul acesta ne trezim într-un punct al vietii în care nu ne mai regăsim, iar viata ni se pare fără sens.
Si am vrea să dăm timpul înapoi, să putem repara acolo unde am gresit si am pus mai presus de orice mândria sau orgoliul, să putem sta acolo unde am plecat prea repede si am închis usa fără să dăm vreo explicatie, să putem lămuri lucrurile fată de cei pe care i-am lăsat confuzi si răniti, să putem îmbrătisa pe cei care ne-au fost alături si să le arătăm recunostinta noastră, să putem sta mai mult pe lângă oameni morali, de calitate, cu principii solide si pe care i-am considerat candva prea cicălitori sau prea plictisitori.
Nu stiu cum as fi reactionat în locul lui Iisus să văd un asemenea curaj, o asemenea loialitate din partea celor patru bărbati. Iisus răspunde dorintei celor patru prieteni într-un mod mai presus de cât acestia îl pot întelege.
Când cineva îmi este prieten, dorinta mea pentru el este aceea de a avea un caracter frumos, de a avea un suflet bun, de a fi într-o relatie cu Dumnezeu, de a se raporta în deciziile sale la Dumnezeu si la Cuvântul Său. Paul Wadell scrie: “În prieteniile spirituale, binele principal este dragostea comună pentru Cristos si dorinta de a creste împreună în Cristos. Este ceea ce distinge prietenia spirituală de celelalte relatii.”
Iisus împlineste nevoia omului paralizat si îl iartă de orice păcat, de orice vină sau greseală “Fiule, păcatele îti sunt iertate!”. Iisus ii spune “Acum esti curat, esti drept înaintea lui Dumnezeu”.
Ai vrea să ai astfel de prieteni? Atunci când îti e greu, când nu mai vezi nicio portită de iesire, ai vrea ca cineva să se roage pentru tine, să îti fie alături cu un sfat, cu un cuvânt întelept? Fă-ti timp pentru adevăratele prietenii, fii un prieten adevărat, de încredere, oferă apreciere, îmbărbătare, sfat ori de câte ori este nevoie, fă-ti timp pentru a investi în lucrurile care au o adevărată semnificatie.
Iar dacă în jurul tău nu e nimeni pe care să te poti baza, gândeste-te că nu esti singur si că Dumnezeu îti poartă de grijă si are totul în control. Poate nu ai o credintă absolută, poate doar ai auzit de ceea ce Dumnezeu poate să facă pentru oameni, dar nu ai certitudinea că este adevărat, nu ai certitudinea că, într-adevăr, Acel Cineva pe care îl consideri impersonal, Acel Cineva care e cu treaba Lui acolo Sus chiar se implică în viata ta si îi pasă de tine.
Sunt situatii în viată în care suntem neputinciosi, situatii care de multe ori ne depăsesc si ne imobilizează. si în acele momente, indiferent din ce categorie de oameni faci parte, cu credintă sau fără credintă, îti doresti să fie Ceva mai presus de tine, Cineva cu mai multă putere decât tine care să aducă alinare, să aducă vindecare, să aducă împlinire, să aducă iertare, să aducă mângâiere…Fiecare dintre noi, în adâncul inimii, trăim cu speranta că există Cineva mai presus de noi ce poate să controleze ceea ce noi nu putem face. Depinde acum de fiecare cum vrem să numim pe acest Cineva si cum vrem să ne raportăm la acest Cineva!