DISPONIBILITATEA DE A FACE VOIA LUI DUMNEZEU
Ma numesc Sfetcu Florin Iulian și sunt misionarul Bisericii Baptiste Speranța din Draganesti Olt si lucrez in punctul de misiune din comuna Beciu județul Teleorman.
Unul din lucrurile importante în lucrarea de misiune este diponibilitatea.
Oameni au nevoie de multe ori să fie ascultați și noi trebuie să fim gata în orice moment pentru a face lucrurul acesta.
Sunt printre ei oameni bătrâni care nu mai au pe nimeni și au nevoie de cineva care să le fie aproape.
Am întâlnit copii care sun părăsiți de mama sau copii care au părinți alcoolici și copii că sunt crescuți de bunici.
Am întâlnit femei care sunt văduve și care au nevoie de ajutorul cuiva iar ca misionar trebuie să fii disponibil oricând indiferent de zi sau noapte.
De exemplu zilele trecute, unei văduve i s-a spart un tub de apă și i-a inundată casa. Când aflii de o situația de genul acesta nu poti rămâne indiferent, trebuie să te implici.
Astfel, pentru că Dumnezeu m-a învățat să îmi iubesc semenii, am mers și am reparat instalația de apă.
Altă dată, s-a întâmplat să mă trezesc cu 4-5 copii la poarta, copii care provin din familii defavorizate și care au nevoie de atenție, de dragoste, de afecțiune, de hrană si de îmbrăcăminte. Mă bucur când văd acești copii, mă bucur că au găsit la noi ceea ce nu le pot oferii părinții lor. Imi sunt dragi și caut să mă comport de așa natură încât să își dorească să mai vină și altădată.
Prin disponibilitatea noastră arătăm celor din preajmă că suntem diferiți de lumea care îi înconjoară. Le câștigăm încrederea de a se deschide față de noi și în acest fel, Evanghelia are un impact imens.
Vă mulțumim pentru atenția dumneavoastră și pentru că vă faceți timp să citiți aceste scrisori. Avem nevoie de rugăciunile dumneavoastră și vă mulțumim mult, ori de câte ori faceți lucrul acesta.
Fiți binecuvantati de Dumnezeu!
Poze din Slujire
[simple_google_photos_grid album-url=”https://photos.app.goo.gl/DgLkRPqsu3eBrd6j9″ number-photos=”12″ number-photos-per-row=”2″ cache-interval=”0″]