November 13, 2023

Slujire iunie- august 2023 | Marian Stoica

Vizita în Germania

Anul acesta, în cadrul vizitei mele în Germania, am avut parte de momente încurajatoare și pline de amintiri frumoase. Pe lângă bucuria participării la eveniment și întâlnirea cu familia noastră din Germania, formată din 15 adulți și peste 25 de nepoți, am petrecut timp alături de oameni dragi care susțin slujirea noastră și alte proiecte pe care le putem finanța prin generozitatea lor.

Ruth-Naomi a fost supusă unui test de curaj, fiind nevoie de o intervenție stomatologică pentru extragerea maselelor de minte. Spre slava lui Dumnezeu, am trecut cu bine peste perioada de recuperare și am călătorit în siguranță spre casă.

Proiectul Ghiozdanul

În România, abandonul școlar datorat condițiilor sociale și lipsei implicării părinților în creșterea copiilor este des întâlnit iar lucrul acesta este îngrijorător. Cred că Evanghelia și Personajul său principal reprezintă soluția pentru aceste drame. Prin proiectul Ghiozdane Echipate, am adus încurajare beneficiarilor, dar și Evanghelia printr-o carte creștină. Cuvântul cheie pe perioada proiectului a fost: “Un dar în Numele Domnului și succes la școală.”

Bucuria noastră ca familie a fost și mai mare, deoarece am putut oferi aceste resurse și altor misionari din cadrul Bisericii Speranța.

Misiunea în Balkan – Thessaloniki

Viziunea misiunii noastre are o perspectivă inspirată din Faptele 1:8, și anume, de a duce Evanghelia spre marginile pământului, în țările din Balcani. Din cauza restricțiilor impuse de pandemia de COVID, în ultima perioadă nu am putut efectua călătorii misionare. Această primă călătorie a avut rolul de călăuzire și confirmare a voinței Domnului în privința plantării de biserici în Thessaloniki.

Liderii Bisericii Speranța au fost parte a acestei călătorii, iar experiența misionară din acele 3 zile a fost o confirmare atât pentru biserică, cât și pentru alți frați.

Motive de rugăciune:

  • Protecția familiei și înțelepciune în creșterea copiilor.
  • Mântuirea oamenilor din Stoicănești.
  • Putere în slujirea misionară și protecție spirituală.

Di

Distribuie