Str. Nicolae Titulescu, Nr. 166, Drăgănești-Olt

„Hineni (הנני) – Iată-mă, Doamne”

Dec 29, 2022

În ziua în care am predicat despre Maria care I s-a adresat Domnului cu „Hineni” (הנני),  I-am spus și eu Domnului la fel. 

„Hineni” înseamnă „Iată-mă, Doamne”. Cum aș putea predica ceva în care eu să nu cred? Așa că mi-am reînnoit dedicarea față de Domnul, așa cum făcusem la începutul umblării mele cu Dumnezeu. Am spus din nou „Hineni”. 

Ceea ce a venit la câteva zile după, a fost cea mai grea încercare din viața mea. Din punct de vedere uman, s-a profitat de mine și am fost înșelat. Lucrul acesta a adus în viața mea o criză emoțională și financiară mare. Dar din perspectiva lui Dumnezeu, El m-a zdrobit și m-a adus în punctul în care Scriptura spune: „Dacă cineva nu pierde totul, nu poate fi ucenicul meu”. (Luca 14:33) Am înțeles și nu numai că am înțeles, dar am simțit și ce înseamnă să pierzi totul; slujirea, relațiile, viața ta fizică etc., până acolo încât tot ce a mai rămas a fost intimitatea mea cu Isus. Am predicat despre asta înainte, dar nu am simțit-o profund și nu am trăit-o profund. În timpul acestui atac spiritual, am simțit cum este să pierzi totul, dar L-am văzut pe Dumnezeu lucrând în mine și având grijă de mine. A fost incredibil! Nu am mai văzut așa ceva în cei 25 de ani de slujire cu normă întreagă. Bucuria mea în Domnul este mult mai profundă. 

Deși situația mea financiară s-a schimbat, El nu mi-a permis să-mi schimb și valorile, ci continui să-L slăvesc în simplitate.

Chiar și cu tot ce s-a întâmplat, vreau să-L laud pe Dumnezeu pentru tot ce a făcut în ultima lună.  Pe 1 decembrie, ziua noastră națională, am avut un eveniment cu aproximativ 130 de tineri din diferite locații. A fost un timp de închinare, mărturie și un scurt mesaj.

Pe parcursul lunii decembrie, am avut peste 10 evenimente în cadrul cărora am dăruit sute de cutii de cadouri de Crăciun. De asemenea, am putut să cântăm colinde și să împărtășim 

Evanghelia în comunitățile de romi, în cadrul unui club de fotbal din Craiova și în câteva grupuri de tineri și copii.

Vă rog să vă rugați pentru progres în plantarea de biserică din Craiova. Vedem oameni care se predau lui Dumnezeu și vor să se boteze. Vă rugăm să vă rugați pentru protecția lui Dumnezeu pentru fiecare dintre participanții la biserică, membrii bisericii și echipa noastră de slujire.


Distribuie